Bun venit !

Blogul părintelui arhim. Dumitru Cobzaru din partea fiilor duhovniceşti!

marți, 29 martie 2016

Parintelui Dumitru...

Părintelui Dumitru Cobzaru, un dar pentru ziua specială de 31 martie 2016



Un Dar cu dor de la TuDor

             Am crezut că lumea a devenit banală și m-am înșelat. O duminică oarecare și n-a fost așa. Un oraș oarecare și n-am avut dreptate. O biserică oarecare. Cum am putut să gândesc așa ceva? Biserica lui Dumnezeu nu e oarecare, eu sunt un oarecare.
             S-au împlinit 40 de zile de la moartea lui Tudor Taloș, un tânăr teolog din Șimleu Silvaniei pe care l-am descoperit mai mult după ce nu a mai fost, un suflet unic cum i s-a mai spus.
             O zi frumoasă de martie și cuvântul ,,oarecare” nu am să-l mai folosesc de acum înainte. Biserica ,,Cuvioasa Parascheva” plină de oameni inimoși la poalele Măgurii, adormită parcă ca o mamă ce-și alăptează copiii la sân, precum lupoaica pe Romulus și Remus.
             O Sfânta Liturghie încărcată spiritual a Sfântului Vasile cel Mare, un cuvânt de învățătură al parintelui arhimandrit Dumitru Cobzaru(un ,,heruvim” cu chip blând de om), un moment unic și profund pe care l-am trăit.
             Cu câteva zile înainte de a pleca la Tatăl cel Ceresc, Tudor, anticipând parcă drumul spre ,,Liturghia Cerească” spre care va pleca, scrie o scrisoare unei familii de pictori din Alba în care le cerea să-i picteze câteva icoane pentru cele mai dragi ființe din viața lui. Scrisoarea, citită de părintele Dumitru începea așa:
          ,, Tatăl meu este preot, îl cheamă Ioan, de aceea îmi doresc pentru el o icoană cu Sfântul Ioan Gură de Aur. Pe mama mea o cheamă Florica, am găsit o Sfântă Florentina prin secolul 7, prăznuită pe 20 iunie, dar fără nici o reprezentare, doar ceva renascentist și foarte naiv, așa că vă rog să-mi faceți o icoană cu Cuvioasa Parascheva de la Iași, mama are mare evlavie la ea. Pentru cumnatul meu, îl cheamă Marius, am găsit acel Sfânt Marius din Roma, din secolul 4, dar fără nici o reprezentare, dacă nu puteți să faceți nimic cu acesta aș vrea să-i pictați o icoană cu Maica Domnului, are mare evlavie la ea, mai ales pentru icoana de la Nicula, dacă nu orice icoană doriți dumneavoastră cu Maica Domnului...” și tot așa pentru fratele său Marcel și sora sa Larisa.
            Am devenit repede mai atent și receptiv, chiar și la cele mai mici detalii, căci mi s-a părut ceva extraordinar de emoționant și care nu mi se mai întâmplase să văd și să aud. Așa cum l-am cunoscut eu pe Tudor(foarte puțin în viață), scrisoarea ,,curgea timid, respectuos” și fără prea multe pretenții tehnice, lăsa detaliile picturilor la latitudinea artiștilor, a ,,liniștii” lor cum s-a exprimat el.
             A urmat apoi un gest și mai profund, părintele Dumitru a dăruit icoanele comandate de Tudor ,,icoanelor” din viața lui pământească.
             Am început să mi-l imaginez, smerit, cu capul puțin plecat, fără să-și ridice măcar privirea, cu o voce blândă aproape tremurândă.
             Fără să vrea, cred, și fără să ne dăm seama cei de față, ne dădea o lecție de bunătate și dragoste chiar și de ,,Dincolo”, din Împărăția lui Dumnezeu.
             Dintr-o dată întristarea pierderii lui s-a transformat în bucuria că l-am cunoscut, foarte puțin ca și unitate de timp, dar de mare valoare ca și caracter.
             Dovada caracterului său unic, ,,poate nu pentru lumea aceasta”, ca să citez pe cineva apropiat sufletului său, a fost poate și mulțimea celor care l-au însoțit pe ultimul drum, a celor peste o sută de preoți, a obștilor monahale de la mai multe mănăstiri, a colegilor studenți teologi, a multor șimleuani înpreună cu primarul, a însuși Înaltpreasfințitului Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului care a ținut neapărat să-și ia rămas bun de la el.
               Valoarea sufletului său, dacă-mi este permisă această exprimare, s-a văzut în cuvintele frumoase care s-au spus, se spun și se vor spune despre el, în predicile pline de emoție ale părintelui Dumitru, exarhul de la Cluj(tatăl lui spiritual) și în aprecierile tuturor celor care l-au cunoscut sau auzit de el.
               Și-a dorit să ofere daruri frumoase, icoane. Ce poate fi mai frumos? Daruri frumoase pentru o familie frumoasă care are meritul că l-a crescut, educat și format. Daruri prețioase unei familii și mai mari, a noastră a tuturor.
               Un Dar cu dor din Cer de la TuDor.



                                                              Cristian Mandiuc, Șimleu Silvaniei, 29 martie2016