Bun venit !

Blogul părintelui arhim. Dumitru Cobzaru din partea fiilor duhovniceşti!

luni, 15 august 2011

Despre Maica Domnului


De ce o cinstim pe Maica Domnului?
– Icoana de la Nicula –
            La această întrebare, noi creștinii ortodocși răspundem cu firescul străduinței în împlinirea rânduielilor care presupun viața duhovnicească. Faptul că moștenim credința cu întreg tezaurul liturgic face să ne punem foarte rar întrebări de genul acesta. Identitatea creștină presupune, de la sine, credința și evlavia în Dumnezeu – Cel în Treime închinat - , dar și credința și evlavia față de Maica Domnului, de Sfinți, de Biserică și, chiar de, slujitorii Bisericii!
Pentru Maica Domnului, evlavia creștină se oprește mai atent și mai gingaș datorită rolului asumat al Fecioarei Maria de a-L zămisli pe Fiul lui Dumnezeu; mama în conștiința umanității însumează cele mai delicate și eterne însușiri și virtuți! Teologic, ea, Maica Domnului, reprezintă Cortul adunării: chivotul mărturiei, masa pâinilor, sfeșnicul cu șapte brațe – însăși Biserica! Ieșire 25
Cinstirea Maicii Domnului pornește de la Cel-Puternic, ne-o spune direct Fecioara Maria în dialogul cu Elisabeta – mama Sfântului Ioan Botezătorul: „Și a zis Maria: Mărește, suflete al meu, pe Domnul, și să se bucure duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, că El a căutat spre smerenia roabei Sale; că iată de acum mă vor ferici toate neamurile; că mi-a făcut mie mărire Cel-Puternic – și sfânt e numele Lui – și mila Lui din neam în neam spre cei ce se tem de El.” Luca 1, 46-50. Nu știu și nu cred că mai poate fi urmă de îndoială! Această „mărire” a Maicii Domnului oferită de Însuși Dumnezeu, nu are un caracter trecător, temporar sau limitat. Maica Domnului rămâne mărită atât în timpul sarcinii, cât și după ce dă naștere Fiului lui Dumnezeu, până și la adormirea ei și mai ales după preaslăvirea ei. Mărită de Dumnezeu și fericită de toate neamurile: omenesc și îngeresc!
Una din cele mai frecvente rugăciuni care o cinstesc pe Născătoarea de Dumnezeu este un imn: Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te, ceea ce ești plină de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată esti tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău, că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre! Această rugăciune, nu face altceva decât să repete cuvintele Scripturii din Evanghelia după Luca, într-o împletire minunată de rostiri îngerești și cuvinte omenești.     Momentul Bunei-Vestiri ne relatează întâlnirea dintre Arhanghelul Gavriil cu Fecioara Maria: „Și intrând îngerul la dânsa, i-a zis: Bucură-te ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei!” Luca 1, 28. Aceeași rostire, de această dată a omului plin de Duhul Sfânt: „Iar când a auzit Elisabeta închinarea Mariei, săltat-a pruncul în pântecele ei și s’a umplut Elisabeta de Duh Sfânt, și a strigat cu glas mare și a zis: Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul pântecelui tău. Și de unde mie aceasta, să vină la mine maica Domnului meu? Că iată, de cum a ajuns glasul închinării tale la urechile mele, săltat-a pruncul de bucurie în pântecele meu. Și fericită este aceea care a crezut că se vor plini cele spuse ei de la Domnul” Luca 1, 41-45. Sfânta Elisabeta o numește deja Maică a Domnului în tonul arhanghelului: „Și răspunzând îngerul, i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine și puterea Celui-Preaînalt te va umbri; pentru aceea și Sfântul Care Se va naște din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema.” Luca 1, 35. Iată, rugăciunea Născătoare de Dumnezeu... de inspirație scripturistică cu un conținut teologic, liturgic și duhovnicesc deplin! O zugrăvire desăvârșită a Sfântului Evanghelist Luca, despre care Tradiția spune că a fost pe lângă doctor și pictor, primele icoane cu Maica Domnului fiind pictate de el însuși.
            Părintele Alexandru Schmemann vorbește de abordarea lăuntrică ca metodă a cunoașterii Maicii Domnului. Cred că rugăciunea și evlavia față de Născătoarea de Dumnezeu sporește și întărește credința în Bunul Dumnezeu și nădejdea în mijlocirea sfinților Săi! Cred, de asemenea, că rugăciunea Născătoare de Dumnezeu..., rostită în Duhul Sfânt, asemenea Sfintei Elisabeta (a-și îndrăzni să zic și asemenea îngerului), poate să fie pricina unei revelații celui care o agrăiește. Și descoperirea nu poate fi decât similară cu a celor doi martori ai Evangheliei după Luca: Arhanghelul Gavriil și Sfânta Elisabeta!
            Mă întorc la preambulul acestei expuneri, referindu-mă la evlavia creștină firească față de Maica Domnului care este atât de „normală” încât credincioșii noștri au „diminutivat” numirile Fecioarei Maria și i se adresează cu o libertate și familiaritate extraordinară. De pildă, într-o priceasnă se spune: „Am venit Măicuță să ne mai vedem, să-ți spunem necazul care-l mai avem...!” Este foarte caldă adresarea Măicuță, dar și formula să ne mai vedem simplă și plenară, adică să te vedem dar și să ne vezi...! La astfel de iubire nu se poate raspunde decât cu iubire; la astfel de gingășie cu delicatețe maximă; la astfel de adresare cu intervenție divină directă!
            În ceea ce ne privește, răspunsul lui Dumnezeu și „revelația” rugăciunii adresate Maicii Domnului este Icoana făcătoare de minuni de la Mânăstirea Nicula!
            Anul acesta se împlinesc 330 ani de la pictarea ei de către preotul Luca din Iclod. Realizată artistic în 1681 va fi consacrată definitiv în 1699 când, o perioadă de aproximativ o lună, va lăcrima în consens cu suferința creștinilor ardeleni privați de libertate socială dar și de credința strămoșească! Icoana a fost cumpărată de nobilul Ioan Cupcea din Nicula și donată bisericii din sat, iar după minunea lăcrimării și disputa cu Sigismund Kornis așezată în biserica de lemn a Mânăstirii Nicula. Istoria ei consemnează un zbucium permanent: îngropată 70 de ani, furată și zidită 17 ani, „sechestrată” alți 27 de ani. După o restaurare dificilă în perioada 1990-1991, revine în mânăstire la 24 martie 1992, spre bucuria monahilor și fericirea credincioșilor.

Mânăstirea Nicula, Hram - 2011