Bun venit !

Blogul părintelui arhim. Dumitru Cobzaru din partea fiilor duhovniceşti!

vineri, 20 ianuarie 2017

Inima-n Inima Neamului


Inimă-n inima neamului
„Sunt suflet în sufletul neamului meu
Şi-i cânt bucuria şi-amarul...
Sunt inimă-n inima neamului meu
Şi-i cânt şi iubirea, şi ura...
...Iar tu mi-eşti în suflet, şi-n suflet ţi-s eu,
Şi secoli-nchid-ori deschidă cum vreu
Eterna ursitelor carte,
Din suflet eu fi-ţi-voi, tu, neamule-al meu,
De-a pururi, nerupta sa parte!”
(George Coşbuc, Poetul)

Două credincioase din satul Cutca, situat în judeţul Cluj, în vecinătatea Mânăstirii Nicula, îşi împărtăşeau noutăţile anului 2007, din Biserica Ortodoxă Română:
„−Ai auzit, tu?
− Ce, tu?
− S-o ales un nou teoctist!”
− Pe cine?
− Pe Daniel!”
Schimbul de replici ne demonstrează că cele două femei percepeau şi îşi reprezentau legătura dintre instituţia Patriarhului şi persoana care deţinea funcţia respectivă ca pe un tot unitar! După un mecanism similar, Bartolomeu Valeriu Anania reuşea să se indentifice cu cauzele pentru care lupta. Personalitatea sa complexă a fost şi rămâne, de asemenea, una unitară, deşi purtătorul ei încerca, adeseori, să se împartă între lumi. O dovadă în sprijinul acestei afirmaţii o constituie faptul că, atunci când semna o carte de literatură, folosea numele de mirean, Valeriu Anania, în vreme ce pentru cele religioase îl prefera pe cel de Bartolomeu. Ba mai mult, a reuşit, în mod admirabil, să-i pună pe cei doi într-un dialog despre mânăstirile oltene, dăruindu-ne capodopera Cerurile Oltului!
Bartolomeu Valeriu Anania se ştia dator Neamului, Bisericii, lui Dumnezeu, dar şi sieşi, procedând în consecinţă, ori de câte ori trebuia să intervină. De aceea îl găsim implicat în probleme politice, sociale şi bisericeşti, cu o conştiinţă de sine uimitoare, echilibrată, echidistantă, onestă, dar fermă şi fără a lăsa drept la replică. Rememorând zilele când se afla la conducerea grevei studenţeşti din 1946, consemnează: „una din principalele mele griji era să fiu la curent cu spiritul maselor studenţeşti, să nu mă las furat de entuziasme superficiale, să nu devin victima unor informaţii false sau pe jumătate” . În aceeaşi ordine de idei, iată ce va spune, peste ani, consecvent principiilor sale: „... deseori, uităm că suntem slujbaşi şi credem că suntem stăpâni. Aceasta începând cu mine, care sunt arhiereu, mitropolit, şi, deseori, mă scutur şi în somn, şi zic: «Tu nu eşti stăpân! Stăpân este Unul, în ceruri, tu eşti un slujitor, de rang mai înalt, cu răspunderi mai înalte, poate cu învăţătură de carte mai multă, dar eşti un servitor, nu eşti un stăpân, nu eşti un şef, nu tu dispui de ceea ce trebuie făcut, ci este Altul Care dispune şi Care este mai înţelept decât tine, iar Acela este Dumnezeu!»” .
Dacă am rememora, rând pe rând, momentele vieţii sale în care şi-a asumat cauze colective, identificându-se cu ele până la abnegaţie, simpla lor înşiruire ar fi, în sine, extrem de grăitoare. Câteva dintre intervenţiile sale, consemnate deja de istoria contemporană, dar şi de conştiinţa colectivă, au generat reflecţii ale oamenilor de cultură asupra multiplelor faţete ale personalităţii sale:
1. Conducător al grevei anticomuniste şi antirevizioniste a Universităţii din Cluj, din iunie 1946: „Niciun român nu putea să se eschiveze de la acea mare acţiune studenţească, organizată şi condusă de studentul medicinist, călugărul Valeriu Anania.”  (Dimitrie Vatamaniuc);
2. Deţinut politic: „Părintele Anania este, prin excelenţă, un om liber, un om care a refuzat să-şi sacrifice înzestrările pe seama modelor ideologice, a imperativelor previzibile sau a obligaţiilor circumstanţiale.”  (Teodor Baconschi);
3. Militant pentru obţinerea clauzei naţiunii celei mai favorizate: „«Ferice de ţara care are asemenea oameni!» avea să exclame politicianul american, senatorul Dick Rivers, la citirea memoriului...” .
4. Scriitor şi publicist: „Bartolomeu Valeriu Anania este considerat un demiurg, iar opera sa devine o «constelaţie literară». ” (Ioan St. Lazăr);
5. Orator: „...îl privesc, adesea, în chipul patriarhal, alb ca Avraam..., dar ştiu că-mi este tată, ce mă naşte-n Cuvânt, ori pe aripa amvonului, în acest chip de alb taboric, este tatăl ce se rosteşte-n fiul pe înţelesul tuturor, spre răpirea noastră-n Duh şi-n Cuvânt, e-mpărtăşirea apei celei vii a ortodoxiei” (Ioan Chirilă);
6. Ctitor: „Mânăstirea Mihai Vodă este expresia intuiţiei şi a voinţei harismatice a Arhiepiscopului Bartolomeu... Se mândrea cu ea!”  (Dumitru Cobzaru);
7. Arhiepiscop şi Mitropolit: „Î.P.S. Bartolomeu a fost un spirit treaz al veacului său, un OM PENTRU ETERNITATE; în faţa moştenirii sale duhovniceşti şi omeneşti, fiinţa mea se închină cu adâncă smerenie.”  (Mircea Popa).
Am prezentat doar câteva reflecţii din care reiese profilul complex al instituţiei Bartolomeu Valeriu Anania, însă elementele care-l confirmă şi reconfirmă sunt adevărurile valabile, pe care le-a susţinut şi promovat mereu, fără teamă şi cu un impact determinant. Mitropolitul Bartolomeu a fost şi rămâne omul sub vremi dificile şi intense, care l-au clădit, însă, totodată, a fost şi rămâne omul care s-a plasat deasupra vremilor, influenţându-le decisiv prin propria-i personalitate.
Alăturăm la aceste considerente două dintre textele sale, care au avut menirea să trezească în chip fericit conştiinţa naţională, sugerând soluţii şi decizii care au soarta perpetuului.
Primul se referă la situaţia politică internă a României anului 2007:
„În Declaraţia publică din 27 martie 2007, ne-am exprimat profunda tristeţe pe care ne-o inspira spectacolul de pe arena politică a României şi am lansat un călduros APEL către întreaga noastră clasă conducătoare să caute şi să găsească soluţii pentru depăşirea impasurilor temperamentale şi restaurarea lucidităţii responsabile. Am făcut-o mai ales în numele celor peste patru milioane de cetăţeni pe care-i păstorim, preoti şi mireni, cei care împreună cu noi alcătuiesc electoratul din opt judeţe transilvane. Nu am nutrit însă şi iluzia că aleşii poporului, prinşi în crâncene lupte fratricide, mai au timp să se gândească şi la cei care i-au ales, şi cu atât mai puţin la Dumnezeu.
Din nefericire, temerile s-au adeverit, iar păstoriţii noştri ne trimit tot mai numeroase semnale că e timpul să intervenim din nou. O facem, dar fără să le şi promitem că vom părăsi echidistanţa politică, aşa cum suntem îndemnaţi în disperare de cauză, pentru faptul că ea este o hotărâre a Sfântului Sinod, care se cere respectată în primul rând de membrii acestuia.
În ultima vreme, statul român a intrat într-o criza fără precedent, prin suspendarea preşedintelui. Nu e căderea noastră să ne pronunţăm asupra constituţionalităţii şi legalităţii acestor demersuri. Putem înţelege că parlamentul a fost desemnat de popor prin alegeri libere şi că avea autoritatea să-l suspende pe preşedinte (chiar cu ignorarea avizului negativ al Curţii Constituţionale), că hotărârea lui trebuie sa fie validată sau invalidată de un referendum şi că, în această problemă, opţiunea electoratului reprezintă instanţa supremă. Toate acestea ţin de legalitate.
Iată însă că parlamentul a adoptat o lege prin care îşi conferă dreptul de a decide a-posteriori, adica după ce poporul se va pronunţa prin referendum, care va fi soarta preşedintelui suspendat. Or, aceasta înseamnă abandonarea principiilor democratice ale statului de drept şi revenirea la practica bunului plac, specifică regimurilor totalitare. Aici nu mai poate fi vorba de legalitate sau ilegalitate, ci de imoralitate politică.
În faţa unui astfel de fenomen, păstorii spirituali ai poporului au obligaţia – cu atât mai mult în condiţii de libertate – de a se face auziţi în viaţa publică a cetăţii, după modelele biblice ale unui Ilie Tesviteanul, Ioan Botezătorul sau Iisus Nazarineanul, cei care au preconizat şi instituit vocaţia profetică a Bisericii. Ca urmare, e datoria noastră morală de a lua atitudine şi de a-i adresa Curţii Constituţionale îndemnul de a-şi asuma, ferm şi fără echivoc, competenţa supremă de a identifica pârghiile constituţionale care să facă posibilă soluţionarea morală a actualei crize politice.

Sinodul Mitropolitan,
2 mai 2007”
Al doilea text a fost adresat Ministrului Mediului şi Dezvoltării Durabile, Attila Korodi, sub forma unei scrisori deschise, cu titlul Iarăşi despre Roşia Montană:
„Stimate Domnule Ministru,

Retras, pentru o vreme, în Mânăstirea Nicula, pentru recuperarea stării de sănătate, aflu din presă – dar şi din numeroase mesaje electronice – că «problema» Roşia Montană se află acum într-o fază fierbinte, de maximă tensiune între cei care cred că în România totul poate fi cumpărat cu bani (inclusiv conştiinţele) şi cei care se luptă din răsputeri pentru apărarea unui foarte preţios patrimoniu istoric, cultural şi economic, precum şi a demnităţii noastre naţionale. Mă număr printre cei din urmă, nu doar ca membru al Sfântului Sinod, care, alături de Academia Română şi de Bisericile Romano-Catolică, Unitariană şi Reformată din Ardeal, s-a pronunţat ferm împotriva proiectului «Roşia Montană Gold Corporation», dar şi în numele Sinodului Mitropolitan al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, al cărui preşedinte sunt şi sub jurisdicţia căruia se află peste patru milioane de cetăţeni.
În numele acestora, îmi fac o datorie de conştiinţă în a vă ruga, Domnule Ministru, să depuneţi toate eforturile şi să folosiţi toate pârghiile legale pe care vi le conferă funcţia pe care o deţineţi, pentru salvarea Roşiei Montane, a Transilvaniei şi a zonelor învecinate de la un dezastru ecologic sigur. Ştim că Roşia Montană e ameninţată de sărăcie, dar acum are de ales între a fi săracă sau a nu fi deloc. Împotriva sărăciei pot exista soluţii, dar nu şi împotriva crimei ecologice, pentru înfăptuirea căreia se cheltuiesc sume enorme, se consumă intrigi de culise, se falsifică expertize şi se sustrag documente întocmite de specialişti.
Dacă luăm în calcul doar instituţiile eclesiale menţionate mai sus, care s-au pronunţat împotriva proiectului R.M.G.C., constatăm că ele reprezintă 99,99% din populaţia ţării, o cifră care, în niciun caz, nu poate fi ignorată în actualul context al unei Românii democratice.
În speranţa că Domnia Voastră veţi fi un factor important în faza finală care va decide victoria interesului naţional asupra mercantilismului privat, vă rog să primiţi, Domnule Ministru, asigurarea deosebitei mele stime.

+ Bartolomeu
Arhiepiscop şi Mitropolit
2 iulie 2007”

Cele două texte ne plasează, aşadar, în faţa unui om care a făcut istorie, un adevărat reper pentru Conştiinţa românească, Biserică şi Neam, el însuşi o personificare a lor. Când spunem Bartolomeu Valeriu Anania, spunem Demnitate, Conştiinţă, Curaj, Onestitate, Libertate, Responsabilitate... într-un cuvânt: Integral! De altfel, atunci când Mitropolitul Bartolomeu s-a întâlnit, pentru prima dată, cu Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, strângându-şi reciproc mâna, cei doi s-au prezentat:
− Bartolomeu întâiul!
− Bartolomeu unicul!

miercuri, 18 ianuarie 2017

Meditatie...

Am invatat sa plang, sa nu ma plang ci sa fiu o lacrima!